„Iarna in Moldova” 2025
Proiectul își propune stimularea interesului tinerilor din localitățile județului Iași și nu numai, pentru cultura populară tradițională și inițierea acestora în practicarea unor meșteșuguri și a altor activități. Anul acesta proiectul se adresează copiilor de la școlile gimnaziale din localitățile Bădeni, Bodești, Borosești, Heleșteni, Oboroceni, Maxut, Scânteia, Scobinți și Sticlăria care doresc să practice pictura naivă, dar și celor din afara granițelor de la Școala de Arte Plastice pentru Copii din Drochia – Republica Moldova. Expoziția poate fi vizitată în perioada 20 februarie – 17 martie 2025 în Sala de expoziții temporare de la etajul II al Casei Muzeelor din Iași.